Moartea sufletului meu
Am murit deja sau…….nu?
Asta mi-o poti spune doar tu.
Unde sunt?N-aud nimic…
Parca-un fulger m-a trasnit.
Plang, suspin…
Ma-inec in lacrimi
Am baut al tau venin
Iar acum savarsesc patimi.
In spatiul asta mic si rece
Nu mai simt timpul cum trece
Vad doar spirite pribegi
Care-mi spun:”Sa nu mai pleci!”
Habar n-am unde ma aflu
Totu-i atat de macabru
Sigur nu sunt pe pamant
E ceva ciudat in vant…
Sunt suspine, tanguieli
Ale semenilor mei
Cu-o soarta la fel de-amara…
Care au ales sa moara.
Daca eu ii pot simti
Pe toti cei care nu-s vii
Asta-nseamna ca-s ca ei
Doar un abur printre tei…
Doamne cum visam odata,
La o viata minunata
Acum e de mult uitata
Inima mi-e decedata.
Am trait odata-ntre minunate fiinte
Care erau pline de dorinte
Insa acum am ajuns doar o umbra
Care prin multimea de-aburi umbla.
As fi putut fi inviata
Acum o eternitate, odata…
Cu o vorba dulce, pura
Rostita de a ta gura.
Insa tu m-ai parasit
Nici nu sti ca am murit
Ura ta mi-a distrus inima
Care in cele din urma a spus “pa”
Si gata…a cedat…saraca.
Ca sa te regasesc pe tine, trebuie mai intai sa ma regasesc pe mine. Nu iti pierde bucuria de a trai din pricina a ceea ce am ajuns
Ce cuvant mare “bucuria” de a trai………e mult prea urias pt mine acest cuvant ca sa-l pot descifra.