Cat de frumos…

Lacrimi de ceara cad pe-ai ei obraji
Obrajii ei de soarele mistuitor, arsi…
E chiar sublim acest portret strain
Ce are urme brazdate de chin.

Sa-l admiram cu totii in tacere
O clipa sa nu mai simtitm durere.
Sa ni-l intiparim in mintea noastra abatuta
Sa admiram suferinta cruda.

Ploi de lacrimi ii scalda fata neincetat
E rar sa vezi asa ceva mereu…e minunat!
Ochii-i pierduti si tristi visez
De fiecare data cand cedez…

Pierduta undeva in universul mare
De multe ori ea simte ca n-are scapare
Dar chiar daca tot, o doare atat de tare
Ea priveste mereu spre orizontul mare.

Atat de frageda, dar, insa atat de incercata
De viata asta de bocete-insetata
De ce-a ales-o soarta chiar pe ea
Sa poarte pe umeri toata suferinta?

E-atat de gingas chipul ei plapand
Iar ochisorii-i lacrimand…
Se-aseamana cu cupe de margaritar
Ce-n fiecare zi se deschid in zadar.

~ de flamesofjoy pe octombrie 1, 2009.