In cautarea fericirii pierdute
Nu-i nimeni care sa vrea sa m-asculte
Fiecare isi vede de viata sa
…Iar eu raman cu tristetea mea.

Degeaba incerc sa scap de negura bruna
Care m-a facut sa nu mai stiu ce e o inima buna
Degeaba plang si-ncerc sa schimb ceva
Caci a pierit de mult fericirea mea…

Clipele frumoase ce le-am trait candva
Acum mi se par demult uitate undeva
As vrea sa le pot sterge praful gros
Sa le readuc, din nou, din haos.

Simt asa multa tristete si singuratate
Iar inima m-apasa foarte…
Plutesc in deriva ca un vas
Si nu reusesc sa mai gasesc ragaz.

Tot ce-am iubit vreodata a plecat
Ca un abur s-a evaporat…
Nu are rost sa spun acum ce simt
Caci, oricum, nimeni nu-mi mai ofera vreun alint.

Cata viata irosita-n vant
Cata tristete-am simtit pe-acest pamant
De ce a trebuit sa-ndur atat?
De ce s-ajung acum sa am sufletul frant?

Am indurat doar suferinta-amara
Ce mi-a facut inima-ncet, incet sa moara
Si sufletul atat de tare sa ma doara
Iar eu sa plang a nu stiu cata oara…

Nu mai pot, sunt rapusa la pamant
De soaptele ce-mi trec prin gand
De tanguielile ce urla neincetat
In sufletul meu sfasiat.

Cum am putut sa las eu soarta asta
Sa-mi amageasca viata chiar asa?
De ce sunt torturata fara mila
Doar c-am crezut intr-o idila?

Doamne, atat de mult as vrea
Sa sterg din existenta soarta mea,
Care e din ce in ce mai grea
Pentru ca ma apasa-atat de rau durerea.

De ce atata chin, cu ce-am gresit?
Fiindca-un strop de-afectiune mi-am dorit
Si ca am dat la schimb toata fiinta mea
Sperand ca intr-o zi ii va pasa cuiva.

Pana cand viata-mi va zambi din nou
Ma voi inchide-intr-un cavou
Unde nimeni sa nu ma poata lovi
Si unde suferinta sa nu o pot simti.

Blestemata-s pe acest pamant
Sa nu pot avea vreodata langa mine-un sulfet bland,
Care sa ma mangaie cu vorbe calde
Sa nu-mi mai simt mereu sufletul cum arde.

Viata ma pedepseste pentru greseli ce nu imi apartin
Si ma face neincetat sa simt doar gustul de pelin
Sa nu am vreo clipa de fericire-n lumea asta
Cu sulita sa-mi simt mereu strapunsa coasta.

Am gresit in viata asta c-am iubit
Un suflet care m-a ranit
Care m-a parasit ca pe-un capriciu
Desi pentru el am facut supremul sacrificiu.

Viata si simtirea mea a fost furata
De-o soarta cruda si insangerata
Ce m-a tavalit in mocirla rece
Si care-acum multumita vrea sa plece…

Lasand o gaura in suflet si-o durere crunta
Care acum in pamantul greoi ma scufunda
As vrea doar un cavou frumos cu flori
De unde nu mai pot simti fiori…

Suflet de inger…in trup posedat
Gandul meu pur a fost intinat
De-un diavol viclean ce m-a ademenit
Si care neincetat m-a iscodit…

M-a pacalit cu vorbe-mbietoare
Jurand sa imi ofere doar splendoare
Mi-a smuls aripile si-acum le simt sangerand
Si-s blestemata sa raman pe pamant.

Pe pamant unde cunosc doar ura si durere
De unde nu mai pot vreodata s-ajung printre stele
Unde ma zbat intr-o mocirla-inecacioasa
Si plang neincetat c-as vrea s-ajung Acasa.

Nu-i nici un inger cu mine aici,
Toti au zburat, iar eu am ramas intre draci
Care se hranesc cu suferinta mea
Si-incet, incet pun stapanire pe fiinta mea.

Ma vor tari in iadu’-inflacarat
Poarta Raiului n-o s-o mai vad vreodat’
Doamne de ce m-ai lasat imbiata
De bestia incornorata?

Te rog ai grija de sufletul meu
Care e torturat atat de rau
Primeste-ti ingeru’-inapoi!
Nu-l lasa sa fie sfarsiat de strigoi!

P.S. : Я словно ангел без крыла
Зачем ты ранила меня ?
By VITAS
-Pentru cei care nu cunosc limba rusa:
Sunt ca un inger fara o aripa
De ce m-ai ranit ?

Parasita-s de toti pe asta planeta
As vrea atat de mult sa fiu lovita de-o cometa
Sa uit pe loc de lucrurile toate
Si sa nu mai indur atata singuratate.

Eram odata linistita, fericita
Acum din orice devin nelinistita
As vrea sa stiu ca e macar cineva caruia-i pasa
De-a mea soarta care e atat de falsa.

Ce s-a-ntamplat cu lumea de-i atat de rece si de rea?
De ce cum sufar nu observa nimenea?
De ce ma parasesc toti dintr-o data?
Doamne, parca-as fi blestemata…

Simt ca-mi pierd mintile pe zi ce trece
Cand vad ca lumea e atat de rece
Ca nu le pasa nici macar un gram
De sufletul meu sarman.

Nu-i zi sa nu plang ca un copil pribeag
Fiindca nu mai stiu ce-nseamna “drag”.
De ce ma lovesc doar de indiferenta, ura?
Chiar nu exista sentimente calde-n stare pura?

Ce-ai Doamne cu mine, de ce ma strivesti
Sub jugul tristetii orbesti?
Inima mea zdrobita nu mai suporta mult
Sa intalneasca doar figuri de lut…

E-atat de-apasatoare atata nepasare
Inima mea mea vrea doar un strop de alinare
Ma sting in interior in fiecare zi
Ajung sa imi doresc doar a pieri.

Vrea inapoi pe Planeta Fericirii
Care s-a stins impotriva firii
Dependenta sunt de-afectiune
… As vrea sa-i pese cuiva si de mine.

Ce trup si suflet zbuciumat
Destinul mi-e blestemat
De mine, nimanui nu-i pasa pe pamant
Singura stau si suspin in vant.

Nu pot sa cred c-asa o durere mare
Incape-n inima-mi ce moare…
Moare de la atata vaiet neincetat
Ce zilele mi le-a curmat.

Ma simt sfarsita si chiar nu mai pot
De suferinta si durere-am obosit de tot,
Nu inteleg de ce viata m-a lovit
Si dintr-o data la pamant ea m-a trantit.

Sunt in deriva mai rau decat o nava
Prin venele mele curge lava
Mintile simt ca mi le pierd complet
Fara s-apuc macar sa scot un sunet…

Pentru ca inima imi urla atat de tare,
Dar urletul n-ajunge-n corzile vocale
Fiindca tot din interiorul meu moare
Caci nu mai am nici un strop de alinare.

Nu pot trai in lumea asta atat de cruda,
Care parca imi face in ciuda
Si ma batjocoreste fara mila si regrete
Spunandu-mi ca am simturile defecte.

As vrea sa plec departe-n lume, undeva
Unde sa nu ma stie nimenea
Sa nu-mi mai amintesc vreodata
Cat am avut inima de-insangerata…

O bestie cu chip uman ma urmarreste-n noapte
Ii simt pasii atat de aproape
…Ah ma va prinde, ma va devora
De vie ma va sfarsia…

Mi-e frica, ma grabesc, da-o tot aud
Alerg, nu stiu ce-i de facut…
Unde sa ma ascund sa nu ma vada?
Nu vreau ca-n seara asta sa-i cad prada.

E-atat de intuneric printre strazi
Simt ca voi muri astazi…
La cine sa strig dupa-ajutor?
Ah…nu vreau sa mor! nu vreau sa mor!

Sfarsitul e aprope mi-e atat de frica
Am inima cat o furnica…
N-am unde sa mai fug, ma va gasi
Si zilele-mi aici se vor sfarsi…

Intr-o clipa-l vad cum apare…
Inima imi bate foarte tare
El simte toti ai mei fiori
Vad asta-n ochii lui scanteietori.

N-apuc sa mai clipesc macar o data
Pe mine sa napusteste indata
Cu ghiarele ma sfasie dintr-o miscare
Intr-o clipa raman fara suflare…

Sa las o lacrima acum s-alunece pe fata mea
Sa fie ultima din viata mea…
Sa inceteze-odata mascarada asta rea
Sa curga si ultimul strop din suferinta grea.

Iubirea poate mistui mai rau ca focul
M-am  saturat sa tot fortez norocul
Ultimul strop de-otrava ce-mi curge in vene
Sa moara odata cu toate visele mele…

…Vise ce mi-au macinat intregul suflet
Si inima mi-au facut sa dea un racnet
Din cauza ultimului strop de durere
Ce m-a redus pentru o vesnicie la tacere.

Amaraciunea toata vreau s-o dau deoparte
Asta sa fie ultimul strop de sperante desarte
De-acum nu o sa mai oftez in noapte
Imaginandu-mi ca exista “poate”.

Viata mea-i tanara si stiu ca intr-o zi
Voi putea din nou zambi
Ca voi gasi ultimul strop de dragoste curata
Care sa-mi faca inima din nou sa bata.

Dulce si-amar stau impreuna la un loc
Am impresia ca viata asta e un joc…
De suisuri ci coborasuri ma izbesc mereu,
Doar eu stiu ce-i in sufletul meu.

Una calda, una rece, ata-i soarta mea
M-am saturat sa mai suport la nesfarsit  durerea…
De ce trebuie sa simt eu asa ceva?
As vrea si eu un stop de bine-n viata mea.

Nu pot trai simtind doar agonie
Am nevoie doar de-un firicel de bucurie
Care sa creasca-n sumbra mea viata
Sa nu mai stau mereu s-atarn de-un fir de ata.

Vreau sa zambesc din inima, curat,
Chiar daca-acum sufletul e-atat de-nvolburat
Vreau liniste si pace-n viata mea
Vreau implinirea ce-o aveam candva.

Lacrimi de ceara cad pe-ai ei obraji
Obrajii ei de soarele mistuitor, arsi…
E chiar sublim acest portret strain
Ce are urme brazdate de chin.

Sa-l admiram cu totii in tacere
O clipa sa nu mai simtitm durere.
Sa ni-l intiparim in mintea noastra abatuta
Sa admiram suferinta cruda.

Ploi de lacrimi ii scalda fata neincetat
E rar sa vezi asa ceva mereu…e minunat!
Ochii-i pierduti si tristi visez
De fiecare data cand cedez…

Pierduta undeva in universul mare
De multe ori ea simte ca n-are scapare
Dar chiar daca tot, o doare atat de tare
Ea priveste mereu spre orizontul mare.

Atat de frageda, dar, insa atat de incercata
De viata asta de bocete-insetata
De ce-a ales-o soarta chiar pe ea
Sa poarte pe umeri toata suferinta?

E-atat de gingas chipul ei plapand
Iar ochisorii-i lacrimand…
Se-aseamana cu cupe de margaritar
Ce-n fiecare zi se deschid in zadar.