Gandacelul de Elena Farago

Gandindu-ma la copilarie mi-am amintit de o poezie extraordinar de emotionanta, care culmea, acum mi se potriveste ca o manusa…mai ales ca cineva imi spunea in noptile senine „GANDACEL”.


-De ce m-ai prins in pumnul tau,
Copil frumos, tu nu stii oare
Ca-s mic si eu si ca ma doare
De ce ma strangi asa de rau?

Copil ca tine sunt si eu,
Si-mi place sa ma joc si mie,
Si mila trebuie sa-ti fie
De spaima si de plansul meu!

De ce sa vrei sa ma omori?
Ca am si eu parinti ca tine,
Si-ar plange mama dupa mine,
Si-ar plange bietele surori,

Si-ar plange tata mult de tot
Caci am trait abia trei zile,
Indura-te de ei, copile,
Si lasa-ma, ca nu mai pot!…

Asa plangea un gandacel
In pumnul ce-l strangea sa-l rupa
Si l-a deschis copilul dupa
Ce n-a mai fost nimic din el!

A incercat sa-l mai invie
Suflandu-i aripile-n vant,
Dar a cazut in tarna frant
Si-ntepenit pentru vecie!…

Scarbit de fapta ta cea rea
Degeaba plangi, acum, copile,
Ci du-te-n casa-acum si zi-le
Parintilor isprava ta.

Si zi-le ca de-acum ai vrea
Sa ocrotesti cu bunatate,
In cale-ti, orice vietate,
Oricat de far-de-nsemnatate
Si-oricat de mica ar fi ea!


~ de flamesofjoy pe Ianuarie 27, 2010.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: