Optimism în pandemie…

2020 – Anul în care viețiele noastre au fost complet date peste cap din cauza pandemiei de Coronavirus Covid 19.

Anul în care am aflat că nimic nu ni se cuvine din oficiu, că durerea și suferința sunt mai reale decât ne puteam imagina, că moartea este mult mai aproape decât am crezut vreodată.

Este de asemenea anul în care ne întrebăm din ce în ce mai des dacă ceea ce trăim acum nu este cumva Apocalipsa, dacă nu e începutul sfârșitului, dacă vom mai reveni vreodată la viața pe care o aveam înainte când „eram fericiți și nu știam”.

Acest an este din ce în ce mai greu de suport până și pentru cei mai optimiști, printre care vreau să cred că mă număr și eu, și parcă pe zi ce trece doza de optimism mai scade puțin ca și nisipul care se scurge dintr-o clepsidră. Cu toate că de cele mai multe ori, eu sunt optimistă, mă trezesc cu o stare de pozitivism și încerc să aduc un zâmbet pe chipul celor pe care îi întâlnesc, sunt totuși unele zile în care parcă mă simt secătuită de vlagă și speranță și poate exact în acele zile aș avea si eu nevoie de o vorbă bună și de o încurajare ca să pot merge mai departe, dar oamenii nu sunt mereu dispuși să îți întoarcă o vorbă sau o faptă bună.

Vreau totuși să cred că într-o bună zi, tot acest coșmar se va încheia și vom putea iar să ne îmbrățisăm și să călătorim în voie și că pofta de viață și bucuria tuturor lucrurile mărunte pe care ni le oferă viața, vor fi iar la cote maxime. Dar chiar și așa, lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel pentru cei cărora acest an blestemat le-a răpit pe cineva drag de lângă ei pentru totdeauna…pentru ei soarele nu va mai străluci niciodată la fel, iar acel gol din suflet nu va putea fi umplut de absolut nimic, vor învăța doar să trăiască cu acea rană pe cord deschis, care doar se va cicatriza cu trecerea timpului, dar va fi mereu acolo.

Nu ezitați deci să oferiți cuiva un zâmbet sau o vorbă bună, pentru că ar putea însemna totul pentru ei în acel moment, chiar dacă nouă ne pare ceva banal și nesemnificativ.

~ de flamesofjoy pe noiembrie 25, 2020.

Lasă un comentariu