Optimism în pandemie…

•noiembrie 25, 2020 • Lasă un comentariu

2020 – Anul în care viețiele noastre au fost complet date peste cap din cauza pandemiei de Coronavirus Covid 19.

Anul în care am aflat că nimic nu ni se cuvine din oficiu, că durerea și suferința sunt mai reale decât ne puteam imagina, că moartea este mult mai aproape decât am crezut vreodată.

Este de asemenea anul în care ne întrebăm din ce în ce mai des dacă ceea ce trăim acum nu este cumva Apocalipsa, dacă nu e începutul sfârșitului, dacă vom mai reveni vreodată la viața pe care o aveam înainte când „eram fericiți și nu știam”.

Acest an este din ce în ce mai greu de suport până și pentru cei mai optimiști, printre care vreau să cred că mă număr și eu, și parcă pe zi ce trece doza de optimism mai scade puțin ca și nisipul care se scurge dintr-o clepsidră. Cu toate că de cele mai multe ori, eu sunt optimistă, mă trezesc cu o stare de pozitivism și încerc să aduc un zâmbet pe chipul celor pe care îi întâlnesc, sunt totuși unele zile în care parcă mă simt secătuită de vlagă și speranță și poate exact în acele zile aș avea si eu nevoie de o vorbă bună și de o încurajare ca să pot merge mai departe, dar oamenii nu sunt mereu dispuși să îți întoarcă o vorbă sau o faptă bună.

Vreau totuși să cred că într-o bună zi, tot acest coșmar se va încheia și vom putea iar să ne îmbrățisăm și să călătorim în voie și că pofta de viață și bucuria tuturor lucrurile mărunte pe care ni le oferă viața, vor fi iar la cote maxime. Dar chiar și așa, lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel pentru cei cărora acest an blestemat le-a răpit pe cineva drag de lângă ei pentru totdeauna…pentru ei soarele nu va mai străluci niciodată la fel, iar acel gol din suflet nu va putea fi umplut de absolut nimic, vor învăța doar să trăiască cu acea rană pe cord deschis, care doar se va cicatriza cu trecerea timpului, dar va fi mereu acolo.

Nu ezitați deci să oferiți cuiva un zâmbet sau o vorbă bună, pentru că ar putea însemna totul pentru ei în acel moment, chiar dacă nouă ne pare ceva banal și nesemnificativ.

Cuvinte

•februarie 21, 2019 • Lasă un comentariu

despre-cuvinte

Sunt cuvinte care dor,
Sunt cuvinte ce nu mor,
Ce răsună-n mintea mea
Și-mi omoară inima.

Sunt cuvinte aruncate
La-ntâmplare, răsfirate,
Cuvinte cu greutate,
Strigăte sau poate șoapte.

Ele se întorc mereu,
În minte ca un ecou
Ele sapă mai adânc
Sentimentele se frâng.

Nu rosti nicicând, la întâmplare,
Cuvinte apăsătoare,
C-apoi inima te doare
Și nu-și mai găsește alinare.

cuvinte-frumoase1

Strigat de jale

•noiembrie 25, 2013 • Lasă un comentariu

4225198771_df3b739ce7

În curând cred c-am să mor
Căci nu mai pot de-atâta dor
De-atâta suferinţă amară
Ce-mi face sufletul să moară.

Mi-e dor de tine, unde eşti?
Drumul spre mine nu-l găseşti…
Nu încetez să mă gândesc la tine
Când eram amândoi era atât de bine.

Acum îţi mai întind o mână
Să uităm durere şi minciună
Te rog nu lăsa în urma ta
Tot ce spuneai cândva ca-i fericirea.

Uită-te-n sufletul tău
Ştiu că şi ţie îţi e rău
Întoarce-te din nou în viaţa mea
Şi deschide-ţi inima.

Mă iartă dacă ţi-am greşit cândva
Nu am intenţionat nicicând asta
Întoarce-te şi îţi voi arăta
Că mereu eu te voi ajuta
Şi am să te iubesc nespus
Nu vom mai şti ce-nseamnă apus.

crying

Momente…

•aprilie 7, 2011 • Lasă un comentariu

Sunt momente-n care as vrea sa zbor
Si sunt momente-n care as vrea sa mor
Sa scap odata de acest pamant frigid
Sa nu mai am pe fata incrustat vreun rid.

Sunt momente in care visez
Si altele cand ma intristez,
Sunt momente in care-as vrea sa evadez
De tensiune sa pot sa ma eliberez.

Sunt momente cand nu inteleg al meu rost
Sunt momente in care fac totul prost
Sunt momente cand privesc in gol
Fara a mai interpreta vreun rol.

Sunt momente-n care as pleca departe
Sa nu mai aud in jur mii de soapte.
Sunt momente-n care vreau sa simt caldulra
Care sa-mi cutremure faptura.

Sunt momente-n care mi-as deschide aripile sa zbor
Ca un inger cuprins de dor,
Sunt momente-n care as respira
Doar puritatea si fericirea
…Sa las sa mi se vada aura,
Sa simt in suflet numai implinirea.


Sublim

•aprilie 1, 2011 • Lasă un comentariu

Ascultand diferite melodii pe youtube, am dat peste urmatoarea melodie -am ramas strafulgerata cand am auzit versurile pe care le-am asociat cu imaginea clipului, care e atat de pura. Ma defineste din cap pana in picioare melodia asta, este facuta exact pe sufletul meu…e sublima.

Multumesc

•ianuarie 31, 2011 • Lasă un comentariu

Multumesc ca m-ai lasat sa zbor
Si-n zborul meu sa pot atinge-un nor,
Multumesc ca m-ai eliberat
Sa pot avea din nou un suflet curat.

Multumesc ca pot visa din nou ca un copil
Ca pot afisa un zambet infantil,
Multumesc pentru aceasta zi cu soare
Cand am aflat din nou ce e splendoare.

Multumesc pentru ca pot visa
Si ca pot trai din nou clipa,
Multumesc pentru zambetele ce primesc
Si pe care le daruiesc.

Multumesc ca pot iubi ce-i frumos
Si ce-mi atinge inima duios,
Multumesc ca mi-ai aratat prin tine
Ce e dragostea de sine.

Multumesc ca am putut afla
Ce inseamna bunatatea,
Multumesc ca acum stiu
Cum sa nu am mai sufletul pustiu.


Iubesc

•ianuarie 25, 2011 • Lasă un comentariu

Azi va delectez cu o poezie scrisa mai demult, cand aveam inima „umbrita” de o raza de dragoste efemera.

Acum iubesc.
Iubesc si simt ca infloresc.
Iubesc – e tot ce imi doresc.
Iubesc, sa fie un dar ceresc?

Desi ma simt atat de bine,
Ma mai gandesc la o parte pierduta din mine.
Cand sunt cu tine am sange-n „vine”
C-am suferit de vina-i:cine?

Sa traiesti pentru-a iubi,
Sa iubesti pentru-a trai,
Ma inreb:asta-i scopul de a fi?
Sau scuza de necaz-a fugi?

E liniste-n sufletul meu,
Dar cateodata-mi este greu,
Fiindca-mi amintesc mereu,
De ce avem odata, eu.

Am avut, dar nu mai am,
Am renuntat la ce aveam,
La clipele cand visam,
Nu mai e ce imi doream.

De-acum mi-e bine,
Ma intreb:oare-mi va fi si maine?
Vor curge oare lacrimi fine
Si pentru tine?

Lasa-ti inima sa zboare
Acum, ca-i tanara si tare
Sa stie a dragostei mireasma-mbatatoare
Ca de-o inabusesti, ea moare…

Atunci iubeam.
Iubeam si simteam ca traiam.
Iubeam si in orice credeam,
Iubeam – naiva eram.


Eternitatea…

•ianuarie 20, 2011 • Lasă un comentariu

Cautam eternitatea printre stele
O cautam in toate visele mele
Cautam eternitatea-n ochii tai
Evitand sa vad cat sunt de rai…

Incercam sa zbor cand ma tranteai la pamant
In ochii mei ai fost mereu un sfant
Pentru sufletul meu erai ca un soare
Cand te priveam ma umpleam de ardoare.

Cautam eternitatea-n lucrurile marunte
Fie ele chiar si-urate
Vroiam doar sa-ti ofer dragostea mea
Indiferent ca tie iti pasa sau ba.

Imi doream sa gustam impreuna
O pura dragoste nebuna,
Dar tu o respingei mereu
N-ai vrut s-atingi sufletul meu.

Cautam eternitatea fara a vedea
Ca tu doreai cu totul altceva
Cautam eternitatea-n tot ce era legat de tine
Fara sa stiu, de fapt, ca ea traia de mult in mine…


Ai plecat…

•ianuarie 17, 2011 • Lasă un comentariu

Ai plecat din viata mea fara s-apuc sa-ti spun:
Iubeste-ma, nu fi nebun!
Te-ai indepartat si-n urma a ramas
Un suflet ce nu va mai avea ragaz.

Ai plecat fara sa-mi spui cum o faceai candva:
Somn usor, iubita mea!
Ti-ai lasat sufletul sa-si intoarca spatele
Din fata inimii mele.

Ai plecat
Si-n urma ta, nu te-ai uitat
Sa simti cum te chema dragostea mea
Si cum inima sfasiata te striga.

Ai plecat departe undeva,
De unde sa nu te mai pot chema,
Cand de durere rapusa voi cadea
Si-n mii de bucati ma voi destrama.

Ai plecat, n-ai vrut sa ii raspunzi inimii mele,
Cu-o picatura de placere
M-ai alungat din al tau suflet ca pe-un abur
Si de-amintirile frumoase nu ma satur…

Ai plecat si-ai uitat de clipele frumoase de-alta data,
Cand viata-n doi era minunata
Pe veci tu ai ales sa fugi de mine,
Cand ma gandesc nici nu-mi mai vin in fire.

Ai plecat, totul s-a-ncheiat
Si tot ce-am fost eu pentru tine ai uitat
Pe vecie m-ai abandonat
Sa fie adevarat, chiar ai plecat?


Suflet otravit

•ianuarie 12, 2011 • Lasă un comentariu

O sa va spun ce nu s-a mai povestit
Cum suflertul meu a fost otravit
Intr-o seara amara chiar la asfintit
Iar trupul intreg mi-a fost zguduit…

A fost zguduit de o durere taioasa,
Care m-a facut sa intr-aproape-n transa
Si care m-a daramat din temelii
Pentru tot restul vietii.

Imi este foarte greu sa ma gandesc, sa-mi amintesc
Dintr-o data simt ca ma prabusesc
Si rasaritul abia-l intrezaresc
Pentru ca din cand in cand, abia daca, clipesc…

Cum as putea uita cand inima mea buna
A urlat exact ca o nebuna
De-asa mare durere, sfasietoare
Care-mi calca sufletu-n picioare.

Incerc sa inteleg cu ce-am gresit,
Daca eu sincer am iubit
Si-n asta viata doar am suferit
Chinuita fiind de-un dor cumplit.

Degeaba-mi pun o mie de intrebari
La care nu gasesc clarificari
Degeaba tot incerc sa inteleg
De ce nu mai am sufletul intreg.